lunedì 26 dicembre 2016

LU BRASEPIU. Poesia in vernacolo di Antonio Bellisario dedicata al Presepe di Via De Pace

Lu Brasepiu
 
Ncuminciau tuttu, na notte, all’eremu te Grecciu
ccù san Frangiscu, armatu te curaggiu.
 
Ulia rifazza la scena te Betlemme,
addru nasciu la cchiù pura te le gemme.
 
Truvau na mangiatura, ccù jove e ciucciu
e finarmente, te lu cirieddru se ‘llavau lu crucciu.
 
Rrumase stralunatu te lu messaggiu ca ‘nde mandau lu Signore,
puru senza la Matonna, San Giuseppe e mancu nu pastore.
 
Quardandu stu locu umile e pouru te suffraggi, foe cuntentu:
e pansau: sulu ci nasce te bassezze ddaventa steddra te firmamentu.
 
A morte sua, la Chesia sta ‘ntuizione la capiu
e crazie alli frati minori se tramandau lu “bresepiu”, crazie a Diu.
 
St’annu lu brasepiu, don Pieru Punsignore, ha ulutu lu face
allu centru te lu paese, propriu in via De Pace.
 
Ndè chiamau na sera, don Oronzinu, tuttu prasciatu
e già, stu prevete carusu, a nui ‘ndà ‘ntusiasmatu.
 
Nzignamme dopu picca giurni ccù na bbona lena,
fatiandu matina, espara e sera, senza nuddra pena.
 
Taule, cumpensati, polistirolu e coddra te farina,
chiovi, giurnali e cartuni, rrivara ‘mprima ‘mprima.
 
Mesci, carusieddri, cristiani t’esperienza e don Oronzinu
ccuminciamme trasfurmamu nu vecchiu macazzinu.
 
La ‘ntenzione era ccù creamu lu locu e lu camminu
ca ficiara Maria e Giuseppe ccù pozza nascere lu Bambinu.
 
Partusi e strittuleddre, chiazza e mercanzie,
nfratti, puzzi e pile e pasturi peè le vie.
 
 A tratti scopre lu cielu e barlampene le steddre
acqua te surgente, scrascie e rami te murteddre.
Lu palazzu te li signuri, de fore mendicanti,
surdati, chiante e fiuri e ‘ntorna li marcanti.
 
L’occhiu te la gente quarda ‘ttentu lemme lemme,
puru la casa te lu pane ca significa Bettlemme.
 
Trasi e essi te la locanda, addru Giuseppe ciarcau riparu,
ma nu truvau cunfortu e se ‘ndè sciu cchiu maru.
 
Nde ‘ndicara na crutteddra, rretu na staddra se truvava
e propriu ‘ntra stu locu alla fine riparara.
 
Ddrù bucu era scuru, umidu e chinu te rumasuije
ma San Giuseppe stise nu lanzulu su fienu e mpuje.
 
Era fridda ddrà notte ma era notte t’amore,
sulu nu ciucciu e nu jove tavene calore.
 
Alla menzanotte nà luce forte ‘lluminau ddrù mbiernu,
rrivau na cumeta e tutti l’angili te lu Patreternu.
 
Sulla terra rrivau ccù amore tantu,
cusì comu ozze lu Spiritu Santu.
 
Comu luce ppè cinca nu bbite,
comu acqua ppé cinca tene site.
 
Comu pane ppè cinca nu tene te mangiare,
comu sparanza ppè ccì nù pote cchui sperare.
 
Speramu ca alla gente lu brasepiu ndà piaciutu,
e ccù pozza capire ccù lu core quiddru ca è Accadutu.
 
Ccù capisca finu in fondu lu significatu te lu Natale,
ca ‘ndè amau te ‘mpena natu ma finu ‘ncroce lu facimme tribulare.
 
Antonio Bentivoglio
13 dicembre 2016

Memoria di S. Lucia V. e M.

Nessun commento:

Posta un commento